Un drum îngust, de pământ, lung de câțiva zeci de metri și plin de gropi duce spre un câmp unde odată s-a făcut agricultură. În timp, locul s-a umplut cu zeci de tone de saci cu resturi din construcții, plastic sau anvelope, deșeuri îngropate. Fumul toxic degajat de gunoaiele arse ilegal aici se simțea până în București, la 25 km distanță.

Groapa ilegală de gunoi de la Bolintin-Vale, localitate cunoscută mai ales pentru tensiunile interetnice, are deja zece hectare. Este una dintre sutele de acest fel apărute în urma negocierilor deficitare pentru aderarea României la UE.

„Momentan, arderile au fost stopate”, ne spune Octavian Berceanu, activist și fost comisar general al Gărzii Naționale de Mediu din România.

În timp ce ne afundăm încălțările prin mizeria de la Bolintin-Vale, Berceanu ne explică faptul că anvelopele auto sunt printre cele mai incinerate deșeuri pentru că din ele se poate recupera metal.

„Cantitățile de anvelope aduse din Vest sunt impresionante. Apar pe hârtie ca marfă second-hand, dar dispar pe drum și sunt arse sau îngropate în balastiere. Ajung și la fabricile de ciment”, adaugă Berceanu.

Cimentiști și interpuși, popa și țârcovnicul

Micuța așezare Chișcădaga se află la zece kilometri de cetatea medievală a Devei, vestul Transilvaniei. Satul, pustiu și din cauza pandemiei de Covid-19 care îi ține pe oameni în casă, are propria-i fortăreață, fabrica de ciment HeidelbergCement.

Când plouă, cu greu faci diferența dintre norii plumburii și gazele toxice scuipate-n văzduh prin coșuri. Când nu plouă, un praf gri înghite Chișcădaga.

Concernul german HeidelbergCement, care deține în România trei fabrici, se clasează pe locul al doilea în lume la producția de ciment și pe locul al treilea la producția de betoane.

În curtea fabricii, un munte de anvelope. „Acum își fac stocuri”, ne zice un localnic. „În primăvară vor începe să le dea foc. Să vedeți atunci poluare”.

Alte mormane de cauciucuri sunt ascunse între dealurile dimprejur. Anvelopele, dar și materiale plastice sau haine second-hand sunt arse pentru a se obține gaz necesar în procesul de fabricare al cimentului.

„Cimentiștii iau deșeuri prin interpuși. Ei sunt ca popa cu țârcovnicul. Popa e curat întotdeauna. Toate fabricile de ciment au în incintă un puiuț, o firmă tampon care face contractele. La Chișcădaga este Thermo Recycling”, explică un comisar al Gărzii de Mediu.

Una spunem, alta facem

Thermo Recycling este o afacere austriacă controlată de germanii de la HeidelbergCement care produce combustibil alternativ pentru cuptoarele fabricii de ciment.

Investiția a fost făcută de o firmă austriacă deținută de patronii Thermo Recycling. Purtătorul de cuvânt al HeidelbergCement România ne-a explicat însă că utilajele și hala sunt de fapt ale fabricii de ciment.

Întrebați ce gunoaie sunt arse la Chișcădaga, reprezentanții din Germania ai firmei ne-au asigurat că, în România, HeidelbergCement nu lucrează cu furnizorii care importă deșeuri.

„Contractele noastre conțin o clauză care obligă furnizorii să utilizeze numai deșeurile generate în România. În fiecare an, HeidelbergCement România solicită tuturor furnizorilor săi să semneze o declarație care să ateste că toate deșeurile livrate sunt generate în România”, a fost răspunsul companiei.

Aceste declarații sunt contrazise de controalele autorităților române. În primele zece luni ale anului 2021, mai multe transporturi cu deșeuri din Italia care aveau ca destinație Thermo Recycling au fost oprite la frontieră. La Chișcădaga urmau să ajungă și cantități mari de haine la mâna a doua găsite de Garda de Mediu în incinta unei firme.

Șase ani de anchetă și proces

Numele Thermo Recycling a fost menționat și într-o anchetă penală demarată în iunie 2016 după un control inopinat al Gărzii Naționale de Mediu asupra unui camion aflat în incintă. Acesta adusese, conform documentelor de transport din Italia, deșeuri din plastic și cauciuc.

Surpriza a apărut la verificarea mărfii. Comisarii au găsit gunoi municipal nesortat, dar și deșeuri medicale care, conform legislației europene, sunt deșeuri periculoase și au alt regim de export/import și neutralizare.

Thermo Recycling a refuzat marfa, iar firma expeditoare din Italia și reprezentantul ei au fost trimiși în judecată. Procesul încă nu s-a finalizat. Am încercat să aflăm cum funcționează afacerea, dar fără succes. Și Thermo Recycling, și HeidelbergCement ne-au refuzat accesul în fabrică.

Procurorul care a instrumentat dosarul este Teodor Niță. Este specializat în infracțiuni de mediu și membru al Rețelei Europene a Procurorilor pentru Mediu, o structură a Uniunii Europene. El ne-a explicat că tehnologia fabricilor de ciment este învechită.

„Nu au filtre sau, dacă au, nu le folosesc că sunt scumpe. Iese fumul și plouă cu dioxine și furani. În jurul lor, e apocalipsa! Pământul e ars! Cancerele au crescut cu 300-500%, e un efect galopant! Un alt efect este cel economic. Cimentul iese din cuptoarele alea la 1.700-2.000 grade și nu la 2.300 cât trebuie. Și iese un ciment foarte prost, de aia cad autostrăzile”,  ne spune procurorul (foto).

Magistratul mai povestește că în ultimii zece ani a încercat să explice celor 11 miniștri ai Mediului că gunoiul folosit în industrie trebuie accizat, fiind un produs energetic.

„Răspunsul unei doamne ministru m-a făcut să-mi cadă tensiunea: Nu putem să facem lucrul ăsta pentru că s-ar supăra marii producători de ciment care au un lobby deosebit de puternic”.

Autoritățile au încercat să aibă un control mai mare asupra tipurilor de deșeuri arse în fabricile de ciment. Fabricile au fost nevoite în 2018 să-și monteze un sistem suplimentar online de monitorizare care detectează poluanții emiși în atmosferă și alertează autoritățile dacă se depășesc limitele admise.

Cu toate acestea, monitorizarea de dioxine și furani, substanțe extrem de toxice, se face o dată la șase luni, ne declară un comisar al Gărzii de Mediu. „Sunt foarte scumpe analizele de dioxine și furani și atunci ei ce fac? Înainte cu o săptămână să vină laboratorul, ard altceva”, adaugă oficialul care a dorit să-și păstreze anonimatul.

„Noaptea, când lumea doarme, fabricile de ciment deschid filtrele. Dimineața, medicii mai înregistrează vreo două cazuri de cancer”, confirmă și procurorul Niță.

Afacerile ilegale, consecința afacerilor legale

Un studiu din 2021 al Comisiei Europene arată că activitățile ilegale cu deșeuri sunt cauzate de firmele legale care acționează în acest domeniu care caută să-și reducă cheltuielile.

Același raport precizează că în state UE, precum Franța, Italia și Germania, cantități mari de deșeuri nepericuloase, dar și periculoase, dispar de pe piața legală.

Metoda cea mai des întâlnită în traficul cu gunoaie este rebotezarea acestora ca marfă second-hand. Astfel, deșeurile, în principal cele textile, electrice și electronice nu mai intră sub incidența legilor privind transferul de deșeuri.

Piața ilegală a deșeurilor este estimată la 3,7 -15,3 miliarde de euro anual, afacerile cele mai profitabile fiind cu deșeuri nepericuloase. Aceste date ne-au fost confirmate și de Europol. Purtătorul de cuvânt al instituției ne-a declarat că „atunci când vorbim despre traficul ilegal de deșeuri, vorbim și despre o economie subterană, corupție, falsuri în acte și spălare de bani.”

Reprezentantul Europol ne-a mai spus că, din punct de vedere al afacerilor ilegale cu deșeuri, spațiul Schengen reprezintă o problemă din că nu există granițe care să oprească infractorii. În Schengen, transporturile de deșeuri nu sunt verificate sistematic, ci prin sondaj, fapt care ne-a fost confirmat și de Zoll-ul german.

Pericolul din second-hand

Un raport al Ministerului Român de Interne din august 2021 atrage atenția că la frontieră se face greu diferența dintre deşeuri şi bunuri second-hand.

„Odată ajunse la frontiera cu România, marfa este declarată deșeu la ANAF pentru ca importatorul să nu plătească taxe. Când transportul este interceptat de Garda de Mediu sau Poliție, marfa este declarată second-hand pentru că nu are documente de transfer ca deșeuri”, explică un comisar al Gărzii de Mediu.

Procurorul Niță ne povestește că într-un caz a găsit prezervative folosite ce figurau ca marfă second-hand, iar în altul, în marfa pusă deja la vânzare a fost identificat permetrin, un insecticid care produce afecțiuni neurologice.

Și produsele electronice și electrocasnice second-hand importate trebuie însoțite de o garanție de șase luni de funcționare. Asta nu s-a întâmplat, cel mai probabil, în cazul unei firme din Reghin unde au fost găsite 12 tone de astfel de produse.

Parchetul a deschis o anchetă în august 2021 și a s-a luat măsura returnării deșeurilor în Germania. Am identificat sursa mărfii și am ajuns la un centru de donații al Bisericii Luterane din Kronach, landul Bavaria, și la o firmă de dezmembrări din locuințe din Sonnefeld, o localitate învecinată.

Reprezentanții centrului de donații au refuzat să facă vreun comentariu, iar cei din Sonnefeld ne-au declarat că au fost verificați de autoritățile germane și pot dovedi cu documente și fotografii că marfa lor era second-hand.

Pe perioada investigației, am identificat  mai multe transporturi de deșeuri din Germania considerate ilegale de către autoritățile române.

„Colectorul de deșeuri din Germania plătește o grămadă de bani să neutralizeze deșeurile și astfel are un profit mic. În momentul în care le exportă, profitul crește exponențial. În loc să plătească 4-500 de euro/tonă pentru neutralizare, plătește 200-300 de euro pe tonă către un transportator dintr-o țară din Europa de Est. Acolo se pierde urma deșeurilor”, explică Berceanu (foto).

Conform legislației europene, când autoritățile unui stat descoperă un transport de deșeuri prezumtiv ilegal sunt obligate să le notifice pe cele din țara de origine a mărfii.

Germania este cel mai industrializat stat UE și apare în toate statisticile ca fiind cel mai performant din lume în domeniul reciclării. Mii de tone de deșeuri au fost expediate spre România, așa că am solicitat Agenției Federale de Mediu un punct de vedere.

Harald Junker, un reprezentant de seamă al Agenției, ne spune că autoritățile de la București nu notifică Germania legat de transporturi ilegale. În plus, el susține că și informațiile Europol nu se bazează pe suficiente date.

După patru luni de corespondență electronică aflăm cu stupoare că nu au existat exporturi ilegale către România în ultimii ani. Însă documentele la care am avut acces demonstrează contrariul, multe informații ajungând chiar și la instituția federală.

Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase

„Criminalitatea împotriva mediului provoacă daune semnificative pentru sănătatea umană. Traficul de deșeuri demonstrează amploarea problemei. Traficanții se bazează foarte mult pe utilizarea documentelor frauduloase”, atrage Europol atenția.

Cu acte mânărite a fost prins și Markus Dambeck, un afacerist neamț care și-a deschis în urmă cu 14 ani în România firma RIGK – Societate pentru Preluarea Ambalajelor Industriale și Comerciale din Plastic SRL. Asociatul unic este RIGK Gmbh din Germania, managerul ambelor firme fiind Dambeck.

În noiembrie 2021, Dambeck și RIGK SRL au fost condamnați pentru import ilegal de deșeuri. Patronul a primit doi ani de închisoare cu suspendare, iar firma, o amendă penală de 20.000 de euro. Codului penal român pedepsește cu închisoare de la doi la șapte ani operaţiunile ilegale de import, iar în anumite condiții, pedeapsa poate ajunge și la 20 de ani.

RIGK România a cumpărat 204 tone de ambalaje de plastic de la RIGK Germania în perioada 2018 – 2019. Deșeurile urmau să fie reciclate la firma din România, așa cum reieșea din documentul de transport. În schimb, au fost doar depozitate temporar la sediul RIGK și ulterior transportate într-un alt oraș pentru reciclare.

„Destinația reală a fost schimbată pe teritoriul național, documentația europeană de însoțire fiind de asemenea înlocuită”, se arată în hotărârea instanței.

În fața judecătorilor, Dambeck a recunoscut circuitul deșeurilor, dar a declarat  că se face vinovat de încălcarea vreunei legi, nici românești, nici europene. El a justificat expedierea deșeurilor importate în alt oraș din cauză că firma sa nu avea nici instalație de reciclare și nici autorizație de mediu să facă acest lucru. Magistrații au considerat că scuzele lui Dambeck nu justifică încălcarea legii.

Importul și transferul de deșeuri „verzi” pe teritoriul României se face începând din 2016 numai în scopul valorificării instalaţii autorizate. Deșeurile„ verzi”, denumite și deșeuri nepericuloase, sunt deșeurile solide din plastic, materiale plastice sau amestecuri de materiale plastice care nu sunt amestecate cu alte deșeuri și trebuie să fie preparate conform unor anumite specificații.

Dambeck a fost de acord să presteze muncă în folosul comunității,  așa că judecătorul i-a suspendat pedeapsa. Nemulțumit de sentință, a făcut apel. Am încercat să aflăm de la afacerist cum a ajuns să fie condamnat. Ne-a declarat, printre altele, că este „o victimă a autorităților române care încearcă să-i închidă afacerea”.

Ruta Germania – România – Germania – Polonia – Germania

Aceeași idee cum că autoritățile române au ceva împotriva afacerilor cu deșeuri, prezumtiv legale, a vehiculat-o și managerul companiei germane Melor Edelmetall-Recycling GmbH.

Melor, care face și obiectul unei investigații transfrontaliere Greepeace, a exportat în România în 2021 pe cale maritimă aproape 900 de tone tone de deșeuri, conform datelor Poliției de Frontieră.  Procurorul care anchetează cazul spune că sunt 1.860 de tone.

Hamburg. Al treilea port ca mărime din Europa. Milioane de containere cu mărfuri pleacă anual de aici. Printre ele, și deșeuri. Aici au fost încărcate pe vapor deșeurile Melor ajunse în România în zeci de containere perioada martie – mai 2021.

Destinația containerelor era firma prahoveană Otodix SRL, dar marfa a fost oprită în portul Constanța, returnată expeditorului și a fost întocmit un dosar penal pentru transfer ilegal de deșeuri.

Otodix, deținută și administrată de Sorin George Păduraru, face și exporturi de deșeuri. În mai 2021, două containere trimise spre Malaezia au fost interceptate în același port.

Afacerea Melor – Otodix a fost intermediată de o firmă belgiană. Unul dintre cei trei patroni, un cetățean olandez de origine chineză, a înființat împreună cu șeful Otodix o firmă de recuperare a materialelor reciclabile.

Am pornit pe urma deșeurilor și am încercat să aflăm ce spune managerul Melor despre returnarea mărfii sale. Nu a răspuns solicitării, așa că l-am vizitat la sediul firmei aflat la 20 de km de Hamburg. Inițial, un reprezentat al companiei ne-a spus telefonic că știe despre ancheta penală din România, dar nu dorește să facă niciun comentariu.

La puțin timp, managerul și-a făcut nervos apariția. Se face că nu știe de vreun dosar penal. Apoi, brusc spune că de luni de zile nu mai suportă acest subiect și că „românii au demarat ei ceva acolo, dar în lipsa oricărei analize”.

Am consultat analiza de laborator, făcută la cererea Parchetului, despre care managerul Melor susține că nu există. Deșeurile expediate erau un amestec de plastic, lemn, hârtie, baterii și acumulatori, aliaje cupru și aluminiu, izolație azbest și cauciuc, ceea ce contravine legii.

Concluzia: unele deșeuri erau periculoase. Amestecul de gunoaie urma, cel mai probabil, să fie incinerat în România, ne-a spus o sursă din Garda de Mediu. În plus, un polițist care a lucrat la caz ne-a confirmat că Melor are calitatea de suspect în ancheta penală demarată. 

Sorin George Păduraru a refuzat în mod constant, sub diferite pretexte, să fie intervievat. Pe de altă parte, șeful Melor ne tot repetă că toate deșeurile sale sunt curate și invocă legalitatea unei contaminări a deșeurilor de până la șase procente.

„Este fals”, ne asigură Erwin Verheuge, inspector-șef în cadrul Poliției belgiene și autor al unui manual pentru Comisia Europeană despre transporturile de deșeuri.

Pentru a fi considerat contaminat, un transport trebuie să conțină maximum șase procente de deșeuri „verzi” amestecate. Această marjă nu este acceptată în toate statele UE,  dar procentul nu se referă și la deșeurile periculoase. „Este suficient ca într-un transport să se găsească câteva baterii și/sau bucăți de azbest pentru a fi considerat unul ilegal”, detaliază ofițerul.

Urmărind traseul deșeurilor returnate de autoritățile române am aflat că au ajuns la finalul lunii iunie 2021 în portul Hamburg unde au fost descărcate.

Trei luni târziu, un transport suspect de deșeuri trimis de Melor a fost oprit la frontiera germano-polonă. În acte erau trecute „fibre sintetice”, dar inspecția autorităților poloneze a scos la iveală că deșeurile erau un amestec de metal, cauciuc, părți electronice, plastic și cabluri. Exact ce au găsit și autoritățile române.

Din documentele la care am avut acces reiese că intermediarul transportului a fost aceeași firma belgiană. Potrivit datelor Agenției de Mediu din Bruxelles, aceasta nu este înregistrată ca dealer/colector/broker de deșeuri în regiunea capitalei belgiene și nu are autorizație de mediu pentru depozitarea sau tratarea deșeurilor la adresa menționată în documentele de transport.

Am solicitat autorităților poloneze detalii despre transport. Inițial au negat existența acestuia, dar puse în fața dovezilor pe care le aveam au admis că deșeurile, considerate ilegale de către Inspectoratul pentru Protecția Mediului din Polonia, au fost oprite și ulterior returnate către Melor în noiembrie 2021.

Birocrație excesivă, lipsă de strategii

Decizia Chinei de a interzice în 2018 importurile anumitor tipuri de deșeuri a produs un tsunami la nivel mondial. UE trimitea în China 85% din deșeurile sale de plastic, dar în urma măsurii restrictive exportul s-a înjumătățit.

Treptat, România, Polonia sau Bulgaria, au devenit tot mai atractive pentru afacerile ilegale cu deșeuri în care se învârt miliarde de euro.

„Principalele motive pentru care statele membre UE mai slab dezvoltate sunt țări de destinație ale deșeurilor sunt legate de: existența unor formalități vamale reduse la minimum, nivelul limitat de control al autorităților, nivelul ridicat de corupție, precum și faptul că eliminarea deșeurilor se realizează mai ieftin”, se arată într-un raport din august 2021 al Ministerului român de Interne.

În timpul documentării am aflat că autoritățile române nu au idee care este cantitatea exactă de deșeuri care intră în țară. „Europa nu are capacități suficiente de stocare, depozitare și neutralizare a deșeurilor. Din păcate pentru România, multe dintre ele ajung aici. Acest fapt a luat prin surprindere autoritățile. Am găsit funcționari publici și oameni de afaceri implicați în structuri de crimă organizată. Banii ajung și la politicieni”, susține Berceanu.

Lipsa de coerență în politicile României a fost observată și la nivel european. Un raport al Consiliului UE din 2019 dezvăluie că în România nu există o lege unică care să reglementeze chestiunile referitoare la deșeuri. Sunt 70 de legi care fac referire la deșeuri, ceea ce înseamnă haos birocratic. Există cazuri când aceeași infracțiune în materie de deșeuri este pedepsită diferit de legi diferite.

Nu există judecători specializați, numărul procurorilor care cunosc domeniul deșeurilor este foarte mic, iar Poliția nu dă o importanță deosebită infracțiunilor din acest domeniu. Condamnările sunt puține, pedepsele mici, iar unii procurori nu par să nu înțeleagă cum funcționează în acest domeniu rețelele de crimă organizată.

„Piata deșeurilor ilegale din România bate piața drogurilor. Nu este o glumă, nici o afirmație hazardată. Deșeurile sunt mult mai multe, mai periculoase și mai bănoase. Cred că legislația a rămas în urmă. Peste 10-15 ani vom deveni o țară depozit de gunoi al Europei unde oamenii noștrii o să trăiască precum șobolanii printre munții de gunoaie”,  este de părere procurorul Niță.

Lupta pe statistici

Zeci de ani puturoasele autorități române nu au strâmbat din nas la izul afacerilor cu gunoaie. În urma nenumăratelor semnale de alarmă, au luat până la urmă decizia ca din februarie 2022 deșeurile să intre numai prin 15 puncte de trecere a frontierei. Dar este România pregătită să controleze aceste afaceri odată intrată în Schengen?

Timp de 19 ani, Poliția de Frontieră nu a avut o statistică privind deșeurile, cu toate că ar fi trebuit să aibă astfel de date. Apoi, în 2020 au avut câteva cazuri, iar în primele zece luni ale lui 2021 au stăvilit aproape 14.000 de tone care nu îndeplineau condiţiile legale de intrare în România.

Chiar dacă dă bine în statistici, nu toate aceste transporturi au fost cu probleme. Cazul unor barje cu mii de tone de fier vechi care tranzitau România dinspre Bulgaria spre Turcia este elocvent.

După ce încărcătura (foto) a fost pusă pe mal, s-a dovedit că procentul impurităților era foarte mic, așa că Garda de Mediu a dat undă verde transportului, ceea ce i-a nemulțumit profund pe cei de la Frontieră.

Garda Națională de Mediu a efectuat în 2021, aproape 3.000 de controale legate de transferul deșeurilor, a făcut 34 de sesizări penale și a dat opt amenzi în valoare totală de cca. 58.000 de euro. În plus, a interzis unui număr de 142 de transporturi să intre în țară. Statistica mai arată că patru transporturi cu deșeuri de aluminiu din România nu au fost acceptate în Turcia.

Piața ilicită a deșeurilor este un fenomen îngrijorător la nivel mondial, reiese dintr-un raport din noiembrie 2021 al Global Initiative Against Transnational Organized Crime (GI-TOC), o organizație mondială formată din 500 de experți.

Datele GI-TOC arată că la nivel global sunt generate anual aproximativ două miliarde de tone de deșeuri plastice, dintre care doar aproximativ 13,5% sunt reciclate. Piața mondială a deșeurilor plastice reciclabile, estimată pentru 2022 la peste 44 de miliarde de euro, nu poate fi ignorată de grupările infracționale.

Raportul atrage atenția asupra următoarelor destinații ale deșeurilor ilegale ca urmare a deciziei Chinei din 2018: „România în special înregistrează deja un flux substanțial de deșeuri din plastic din țările UE, deși are a doua cea mai mică capacitate de reciclare din Europa. Polonia primește deșeuri din UE și din Regatul Unit care sunt declarate eronat drept reciclabile”.

Potrivit GI-TOC, UE are din 2020 o capacitate de reciclare de 8,5 milioane de tone pe an, mult sub cantitatea anuală pe care o produce, aproximativ 53 de milioane de tone. Germania se numără printre țările care exportă cele mai multe deșeuri, fiind urmată de Franța și Italia.

Să treacă deșeurile!

În 2007, statele membre UE au semnat Tratatul de la Lisabona, printre  obiectivele Uniunii menționate în document fiind și eradicarea transferurilor ilegale de deșeuri până în 2020.  Suntem în 2022, iar fenomenul este departe de a fi eradicat.

După ce pandemia de Covid-19 a început să facă ravagii și a fost instituit primul lockdown, Comisia Europeană a trimis un document țărilor membre prin care cerea ca transporturile de deșeuri să aibă cale liberă, asemenea transporturilor cu hrană sau combustibil.

Oficialii UE au considerat că firmele care se ocupă de deșeuri furnizează un serviciu esențial societății, astfel că ele gunoaiele trebuie transferate din Vest în Est fără întârziere „pentru a deveni resursa pentru o altă industrie sau pentru a obține cel mai adecvat tratament în UE. Acest lucru este benefic pentru protecția sănătății și a mediului”.

Comerțul cu deșeuri pe filiera Vest – Est a existat și înainte de căderea Cortinei de Fier. O afacere a Securității de la sfârșitul anilor ’80 a periclitat grav sănătatea românilor și a fost la un pas să distrugă Delta Dunării. Din 4.000 de tone de reziduuri extrem de toxice, 2.400 de tone au fost donate primăriei Sulina de o firmă străină.

La începutul anilor 1990, petrolierul românesc în care mai erau depozitate deșeurile toxice a dispărut definitiv. Nici acum nu se știe ce s-a întâmplat cu el.

În prezent, tranzacțiile cu deşeuri au ca actori atât „gulere albe”, cât și rețele transfrontaliere de crimă organizată. Lupta împotriva acestor afaceri pare pierdută din cauza reticenței la nivel mondial de a digitaliza sistemul de monitorizare al gunoaielor verzi. Digitalizarea înseamnă mai puțini bani negri care alimentează corupția.

The production of this investigation is supported by a grant from the IJ4EU fund. The International Press Institute (IPI), the European Journalism Centre (EJC) and any other partners in the IJ4EU fund are not responsible for the content published and any use made out of it.